BEDROCK 3D este un producător european de filamente premium pentru imprimare 3D, cu sediul în Emmen, Țările de Jos. Deși brandul BEDROCK 3D a fost lansat în 2025, experiența echipei sale în dezvoltarea și producția de filamente pentru tehnologia FFF datează din 2013, odată cu înființarea Innofil3D.
De-a lungul anilor, compania a trecut prin mai multe etape importante de dezvoltare. Innofil3D a fost achiziționată de BASF în 2017, devenind ulterior parte din BASF 3D Printing Solutions și BASF Forward AM. În această perioadă, echipa din Emmen și-a continuat activitatea de dezvoltare și producție a filamentelor de înaltă calitate pentru piața internațională.
În 2025, această experiență a intrat într-o nouă etapă prin lansarea BEDROCK 3D – un brand independent construit pe aceeași echipă, aceeași unitate de producție și aceeași expertiză acumulată în domeniul materialelor pentru imprimare 3D. Numele „Bedrock”, care înseamnă „fundație”, exprimă chiar filosofia brandului: aceea de a oferi o bază solidă și fiabilă pentru aplicațiile de imprimare 3D.
Portofoliul BEDROCK 3D include atât filamente standard, cât și materiale tehnice avansate destinate aplicațiilor profesionale și industriale – de la PLA, PET și ABS până la materiale armate cu fibră de sticlă sau carbon, materiale flexibile și polimeri de înaltă performanță. Accentul este pus pe calitatea constantă a materialului, imprimarea fiabilă și performanțele adaptate cerințelor aplicațiilor reale.